Author: BM.A4min

Suntem cu toții conștienți că pornografia face parte din peisajul nostru cultural modern, iar accesul la aceasta este mai ușor ca niciodată. Cu toate acestea, de ce se simt atât de mulți dintre noi rușinați să recunoască că se uită la filme pentru adulți? Și cum se face că, în ciuda popularității sale, pornografia rămâne în continuare un subiect tabu? 

Subiectul filmelor porno rămâne un element abstract chiar și între prieteni. Rareori discutăm cu cei apropiați despre ce anume vizionăm. Cel mult, recunoaștem că ne uităm, însă fără a intra în detalii. Există o reticență puternică în noi, înrădăcinată în rușine. Iar motivele pot fi diferite: unii își simt puse la îndoială valorile morale datorită preferințelor lor pornografice, alții nu își pot împăca convingerile feministe cu consumul de materiale explicite ș.a.m.d. Însă indiferent de motiv, sexul propriu-zis este asociat cu rușinea, e ceva considerat murdar, vulgar, deseori imoral. Așa că nu e de mirare că vizualizarea sexului trezește sentimente de rușine în mulți dintre noi.

De unde vine rușinea legată de pornografie?

Dincolo de rușinea clasică pe care o trezește sexul, mai e vorba și de conținutul pornografiei. Cele mai populare categorii porno sunt fix cele din zona tabu. E ceva în umanitatea noastră ce ne face să fim atrași de fructul interzis, de teme și roluri și persoane pe care cultura noastră le consideră interzise – stepson, stepmom, brothers, barely legal, BDSM, voyeurism, humiliation – fiind numai câteva exemple. Iar acestea sunt fantezii erotice pe care preferăm să le ținem ascunse, pe care nu le împărtășim cu ceilalți.

Apoi, pornografia mai e totodată și un subiect intens politizat. Dacă ne uităm în stânga și în dreapta vedem o abundență de mesaje contradictorii. Unii cred că e ceva frumos și sănătos, alții o văd mai degrabă ca fiind ceva dezgustător și degradant.

Consumul de pornografie: benefic sau toxic?

Ca și în multe alte aspecte, doza face otrava. Poate pornografia să fie nesănătoasă? Da, la fel ca și legumele, banii și sportul. Orice poate deveni toxic atunci când vorbim de un exces. Prin urmare, când devine pornografia o problemă? Atunci când ne afectează funcționarea. Când produce suferință și disfuncție, atât pentru noi înșine cât și pentru ceilalți. Dacă consumăm pornografie și nu ne afectează performanța profesională, suntem prezenți și funcționali în relațiile cu ceilalți și nu avem disfuncții sexuale, atunci nu avem motiv de îngrijorare.

 

Efectele pozitive ale pornografiei

Pornografia poate avea multe beneficii, atât pentru viața sexuală individuală, cât și pentru cea de cuplu, atunci când ambii parteneri sunt deschiși. Pe lângă a fi un material vizual “de consum”, pornografia mai e o modalitate excelentă prin care ne putem descoperi propriile fetish-uri și preferințe sexuale.

1. Autocunoaștere sexuală: E dificil să știi ce te interesează din punct de vedere sexual dacă n-ai mai fost expus la ceva în afara paradigmei tradiționale a sexului cu lumina stinsă în poziția misionarului. Așadar, prin amploarea repertoriilor sexuale prezentate, pornografia te poate ajuta să-ți descoperi interesele sexuale autentice.
2. Masturbarea e bună! Știm cu toții că pornografia merge de regulă mână în mână cu masturbarea, iar masturbarea e una dintre cele mai bune modalități de a învăța cum să-ți asiguri propria satisfacție sexuală. Astfel, îți descoperi punctele erogene și vei afla ce îți place și ce nu îți place în termeni de atingere, presiune și intensitate.
3. Poate condimenta viața sexuală a cuplului: Pornografia poate invita partenerii la o discuție despre noutate. Consumul de pornografie în doi poate fi o modalitate excelentă de a introduce idei noi, kink-uri și fantezii sexuale în dormitor.

Lista de calități a partenerului ideal este un dat într-o lume plină de dorințe și speranțe. Mereu în căutarea “partenerului ideal”, ne întrebăm adesea: Cum putem transforma aceste vise în realitate?

Strategia după care ne ghidăm cei mai mulți dintre noi este acel “checklist”, acea listă mentală pe care fiecare dintre noi o are ascunsă în minte când vine vorba de căutarea partenerului perfect.

De regulă, această listă include toate acele calități ideale: înălțimea potrivită, simțul umorului, abilități impresionante la pat și așa mai departe. Sună cunoscut, nu? Dar lumea modernă e un teritoriu vast și adesea imprevizibil, iar căutarea partenerilor “perfecți” poate fi ușurată sau îngreunată de acest “checklist”. Diferența o face, desigur, modul în care îl folosim.

• “Împlinește toate cerințele. Cred că mi-am găsit sufletul pereche!”
• “E perfect pe hârtie, dar în practică îi lipsește ceva.”
• “A rămas prieten apropiat cu fosta – dealbreaker. Nu, mersi!”
• “E de 10, dar mestecă cu gura deschisă… .”
• “Nu-i ce trebuie. E un corporatist workaholic. Eu sunt cu călătoritul, cu yoga.”
• “Dacă nu îi plac copiii și îi place să iasă des în cluburi, mai are rost? Eu sunt introvertită și vreau 2 copii.”

A avea o listă de calități nu e în sine un lucru rău. Dimpotrivă, poate aduce claritate. Ne poate ajuta să știm direcția. Poate funcționa ca un ghid. Un soi de instrument prin care afli dacă va exista o primă întâlnire sau nu. Iar ulterior dacă e cazul să-i “promovezi” în rolul de parteneri. Totuși, atât de des observ cum oamenii se sabotează tocmai datorită acestei liste!

Dincolo de Superficialitatea “checklist-ului”:

Ce-i drept, un “checklist” începe de regulă cu aspectul fizic (tall, dark and hansome), dar sub acest aspect superficial, există un strat mai profund prin care, în esență, căutăm să evităm suferința:

• Un evitant își dorește o parteneră care să aprecieze independența, tocmai ca el să-și poată păstra propria independență, atât de des încălcată de partenerele sale anxioase.
• O persoană care a supraviețuit unei relații cu un partener narcisic știe acum ce va tolera și ce nu. Va face tot ce poate pentru a nu mai trece vreodată printr-o experiență similară.
• Cineva care n-a avut parte de sex în ultima relație va căuta cu mult interes să se asigure că există compatibilitate sexuală încă de la început.

Așadar, listele noastre pot ajunge de la “vreau să aibă ochii căprui” la “am nevoie să aibă răbdare cu mine în dormitor”. Ele evoluează de la simplu la complex, cresc odată cu noi. Pe ele stau scrise în lacrimi speranțele noastre dar totodată și rănile sau vulnerabilitățile noastre. Și tocmai aici e capcana. Este minunat să știi ce îți dorești, ce tolerezi și ce nu. Cu toate acestea, există dezavantaje majore în a te baza prea mult pe acel “checklist”. Fiindcă riști să excluzi parteneri care ar fi fost potriviți, dacă le-ai fi dat o șansă. “Checklist-ul” se poate transforma ușor într-o cușcă singuratică în care nu rămâne suficient loc pentru joacă, pentru neașteptat, pentru tensiunile dinamizante ce apar când celălalt nu se mulează întru totul pe lista noastră.

Citește și despre Suflete-pereche și alte mituri pe care le crezi!

 

Uită de “Partenerul Perfect”. Caută Complementaritatea!

Uneori, lucrurile pe care le-ai dorit la început devin lucrurile care te scot din minți ulterior. Alteori, ceea ce te-a dezgustat inițial devine adorabil. Fiindcă listele noastre pot cunoaște modificări odată ce crește familiaritatea și intimitatea cu o persoană. De aceea e important să ne dăm șansa de a fi surprinși de cum se desfășoară lucrurile.

Spre exemplu, o femeie poate strâmba din nas la prima întâlnire când află că el încă locuiește cu părinții, dar mai târziu în relație se poate simți extrem de recunoscătoare pentru faptul că economiile pe care el le-a pus deoparte sunt folosite acum ca avans pentru o casă împreună. 

Compatibilitatea elementară e Importantă. Dincolo de asta ne limităm singuri

A fi într-o relație presupune automat și navigarea inevitabilă a dorințelor și nevoilor contrastante. Unul vrea o seară liniștită acasă, celălalt vrea o noapte sălbatică în oraș cu prietenii. Da, o compatibilitate elementară e importantă. Să existe o aliniere pe valori, pe planuri de viitor și pe nevoile de bază. Să vrem amândoi copii, să vrem amândoi să ne căsătorim, să vrem amândoi să fim monogami, să vrem amândoi să călătorim, să vrem amândoi intimitate emoțională și așa mai departe. Dar mai departe de aspectele esențiale, “checklist-ul” nu face altceva decât să ne încurce.

Poate fi înfricoșător să pui “checklist-ul” deoparte. Dar a ține strâns de lucruri precum “trebuie să fie răbdător și să nu se enerveze” sau “trebuie să mă aleagă mereu pe mine” nu e o garanție că lucrurile vor merge bine.

Sperăm că nu vom fi răniți din nou, așa cum am fost în ultima relație. Sperăm că partenerul nostru ne va face fericiți. Că ne va iubi așa cum avem nevoie să fim iubiți. Dar nimic din toate acestea nu e garantat. O relație ideală nu este ceva ce ne poate oferi celălalt. E ceva ce construim împreună.

Când vine vorba de o relație puternică, gândul meu zboară către metafora plantelor perene. În multe privințe, relațiile noastre sunt asemănătoare plantelor care se reinventează odată cu fiecare anotimp. Învățând să se adapteze la contradicțiile impuse de schimbare, acestea devin din ce în ce mai reziliente. Și la fel ca și plantele, relațiile noastre au nevoie de rădăcini puternice. În același timp, au nevoie și de flexibilitate pentru a se putea adapta cu ușurință la vânt, la frig, la căldură, secetă sau ploi. În timp, ele trec prin repetate cicluri de moarte și renaștere. Și, asemenea plantelor care își depășesc ghiveciul și au nevoie de un vas mai mare, relațiile noastre cresc și ele, impunând tranziția de la o etapă la alta.

Însă procesul de mutare a unei plante este unul delicat. Trebuie să luăm în considerare nevoile plantei și să alegem cu grijă vasul și solul în care o vom replanta. Se impune să facem tot posibilul pentru a o ajuta să supraviețuiască tranziției și să se adapteze noilor circumstanțe. La fel cum, atunci când ne pregătim să trecem de la o etapă a relației la alta – fie că e vorba de o tranziție de la ceva casual la o relație propriu-zisă, de la o relație propriu-zisă la mutat împreună sau căsătorie – aceleași principii se aplică.

Schimbarea ca proces necesar pentru supraviețuire

Fiindcă fiecare organism viu este constrâns să se schimbe. Schimbarea este necesară pentru supraviețuire. Dacă relația noastră rămâne la fel, devine stagnantă, se fosilizează și moare. Însă dacă schimbarea e prea bruscă și prea intensă, relația devine haotică și destabilizată. Așadar, pentru a supraviețui în acest dans continuu între vechi și nou, între ordine și surpriză, între flexibilitate și rigiditate, este esențial să ne dezvoltăm abilitatea de a ne adapta schimbării.

Vrei o relație puternică? Iată 6 întrebări care vă ajută să creșteți adaptabilitatea cuplului vostru

Cuplurile care rămân ferm ancorate în convingerile lor și refuză să accepte schimbarea sunt cele mai predispuse la eșec. În același timp, compromisul excesiv, în care unul dintre parteneri renunță complet la propriile nevoi pentru a-l satisface pe celălalt și a evita conflictul, nu se află într-o situație mai bună. În acest caz, s-ar putea într-adevăr să rămânem împreună ca și cuplu. Dar nu vom fi cu adevărat fericiți. Fiindcă într-o relație sănătoasă, soluția nu constă în a-i cere partenerului să se schimbe în timp ce noi rămânem la fel. Ci amândoi ne schimbăm, ne adaptăm și creștem. 

Citește și Lista de calități a partenerului ideal.

Așadar, pentru a fi mai adaptabili, trebuie să conștientizăm ce anume aducem noi înșine (pozitiv sau negativ) în dinamica relației. Și apoi, să ne ridicăm ca și cuplu o serie de întrebări care să ne ajute să dezvoltăm adaptabilitatea relației:

• Mai funcționează această dinamică dintre noi? Dacă da, pentru cine? Dacă nu, pentru cine?
• Ce resurse interne sau externe ne vor ajuta să supraviețuim și să prosperăm în timpul acestei tranziții? 
• Cum putem redistribui resursele noastre pentru a face față acestui moment?
• Ce vrem să păstrăm cu noi din etapa anterioară a relației pe măsură ce trecem la următoarea? Și ce anume vrem să lăsăm în urmă?
• Ce discuții trebuie să avem pentru a face această tranziție?
• Cum vom gestiona dificultățile de
• adaptare?

Abordând aceste întrebări cu transparență și curiozitate, poți identifica mai ușor temele de schimbare, resursele voastre ca și cuplu și identifica strategii concrete pentru viitor. O relație puternică, capabilă să facă față mai ușor provocărilor și să evolueze într-un mod sănătos se construiește întotdeauna în doi!

Află mai multe despre partenerul ideal pe pagina mea de Instagram.

Sunt multe mituri despre dragoste. Atât de multe încât am putea scrie cărți întregi. Este un subiect vast, într-o continuă schimbare, ce oglindește mereu cultura și zeitgeist-ul momentului. Tocmai de aceea, regulile și mitologia dating-ului de acum 50 de ani par să fie rupte de realitatea noastră, pentru că dinamicile sociale și rolurile noastre de gen s-au schimbat considerabil. Însă, chiar dacă regulile jocului se schimbă deceniu după deceniu, vulnerabilitățile noastre rămân în mare parte aceleași.

Iată 3 mituri despre dating care încă sunt prezente în conștiința noastră:

 

MITUL 1: Există doar o singură persoană potrivită pentru mine 

A păși în lumea dating-ului cu speranța de a ne găsi sufletul pereche poate fi o abordare incredibil de restrictivă și, în cele din urmă, ne poate aduce deziluzii amare. De ce să ne limităm singuri perspectivele și să punem atât de multă presiune pe a ne găsi “alesul”? Oricât de romantic ar fi acest concept, este, în esență, unul iluzoriu.

Nu există o singură persoană perfectă care să vină la pachet cu un set de calități care să ne îndeplinească toate criteriile, să ne vindece toate rănile și să ne împlinească cu totul. Însă, a pune toată această presiune, toate aceste așteptări pe străinul din fața ta, poate -paradoxal- sufoca conexiunea romantică. O oprește din a se concretiza în ceva mai profund.

Știi, în viață, perfecțiunea este inamicul lucrului bine făcut. Iar dating-ul nu face excepție. De ce am avea aceste așteptări de la partenerii noștri când nici măcar noi înșine nu reușim să ni le împlinim? În loc să căutăm perfecțiunea sau sufletul pereche, ne-ar fi mult mai folositor să ne uităm după potențial. Nu mă refer la acel potențial în care stai cu cineva pentru ca ar putea deveni un partener bun. Mă refer la a vedea deja acele calități care semnalizează că ne aflăm în fața unui partener valoros. Cineva care poate să fie prezent emoțional, cineva pregătit să investească timp, energie și resurse într-o relație. Cineva capabil să își asume responsabilitatea. Cineva care știe cum să își ceară cu adevărat scuze. Cineva care caută să repare fiecare fisură în relație. Fiindcă cuplurile sunt menite să crească și să se schimbe. Tocmai de aceea avem nevoie de parteneri care pot naviga printre provocările lansate de viață și să crescă odată cu ele. Iar această flexibilitate și abilitate de adaptare, de creștere reprezintă ingredientul cheie pentru succesul relației pe termen lung. 

Relațiile clădite după standardul perfecțiunii și a “sufletului pereche”, în schimb, se destramă de îndată ce mitul iubirii perfecte se lovește de realitatea dură a imperfecțiunii.

MITUL 2: Nu am găsit persoana potrivită încă

Când sărim dintr-o relație în alta în mod repetat, discutăm de un tipar. Suntem prinși în jocul seducției pentru câteva luni, dar apoi, parcă din senin, ne simțim plictisiți, ne pierdem interesul. Euforia inițială a relației este înlocuită de dezamăgiri și temeri. Și începem căutarea următoarei persoane, a următoarei iubiri. De ce? Este oare pentru că “nu am găsit încă persoana potrivită” sau e pur și simplu faptul că nu suntem încă familiari cu propriul nostru stil de atașament?

Iubirea, dorința și conexiunea – toate acele lucruri care ne fac să vrem să rămânem și să aprofundăm conexiunea cu cineva – nu sunt induse de altă persoană. Ele nu apar ca prin magie, dacă persoana de lângă tine e cea potrivită. Din contră, ele se nasc în colaborare. Sunt co-create. În loc să ne întrebăm dacă am găsit persoana potrivită, să învățăm mai bine ce înseamnă să fii într-o relație în care ambii parteneri sunt interesați reciproc să fie potriviți unul pentru celălalt. 

Nu e resposabilitatea celeilalte persoane să ne cucerească, să ne păstreze atenția, să ne facă să rămânem. Ci a ambilor parteneri. Iubirea este un verb, nu o stare permanentă de entuziasm – și este nevoie de implicarea ambilor parteneri pentru a o ține vie.

MITUL 3: Dacă mă străduiesc mai tare, în cele din urmă mă va iubi

De-a lungul relațiilor vine un moment când le arătăm celorlalți cât de mult ținem la ei. Face parte din evoluția firească a lucrurilor. Însă, câteodată, de-a lungul aceleiași relații, vine momentul când trebuie să ne oprim din a le mai arăta asta.

Pentru unii dintre noi nu e foarte clar ce e de făcut: insistăm sau renunțăm? Pentru a prinde claritate, e util să ne întrebăm următoarele: Încerc să dovedesc cât de mult înseamnă pentru mine această persoană pentru că nu vede asta? Sau e vorba de propriile mele sentimente și vulnerabilități? De teama de singurătate, teama de respingere, de dorința de a fi ales? 

Uneori avem tendința să răspundem la distanțarea celuilalt prin a ne ține și mai strâns de relație. E important să ne oprim din a mai face asta. 

Există multe posibile motive pentru care ceilalți se îndepărtează. Dar există o mare diferență între a încerca mai tare și a ne pierde respectul față de noi înșine. Nicio lectură interminabilă de “Uite de ce sunt valoroasă” sau “Uite de ce merit să mă alegi” nu-i va face vreodată să rămână. Indiferent cât de bine argumentată ar fi.

Iubirea și dorința celorlalți nu sunt în controlul nostru. Nu putem forța pe cineva să ne iubească. Putem cel mult invita iubirea lor. Putem să ne comportăm într-un mod care să îi invite pe oameni să ne aprecieze, să realizeze frumusețea și valoarea pe care prezența noastră o aduce în viața lor. Dar dacă persoana de care ne place sau pe care o iubim nu mai este interesată, trebuie să învățăm să ne detașăm și să îi oferim darul absenței noastre.

Află mai multe mituri despre dragoste și suflete pereche pe pagina mea de Instagram.